Proiectul de hotărâre privind noua organigramă a Clubului Sportiv Municipal Ploiești a propus reducerea a 17 posturi din structura CSM, conform OUG 7/2026.
VIDEO 🎦 Organigrama CSM Ploiești, aprobată de consilierii locali. Dispar aproape 30 de posturi, inclusiv cel de șef la Serviciul Hipodrom

Proiectul de hotărâre privind noua organigramă a Clubului Sportiv Municipal Ploiești a propus reducerea a 27 posturi din structura CSM. Suplimentar, a fost aprobată și tăierea unui post de conducere, pentru încadrarea în prevederile OUG 7/2026.

„Numărul total de posturi desființate este de 27 (douăzeci şi şapte), Clubul Sportiv Municipal Ploieşti va funcționa cu un număr total de 67 de posturi, dintre care 6 posturi de conducere şi 61 de posturi de execuție, iar din totalul posturilor de execuție, un număr de 17 posturi sunt alocate pentru implementarea proiectului Modernizarea/extinderea funcțională a Hipodromului din Ploieşti”, se arta, conform referatului de aprobare, în proiectul ajuns a doua oară în atenția consilierilor locali, după ce anterior aceștia au decis prorogarea.

În ședința de luni, secretarul general al municipiului, Laurențiu Dițu, a atras atenția că organigrama propusă include 6 posturi de conducere, față de maximul de 5, rezultat din aplicarea prevederilor OUG 7/2026. Așadar, a urmat un amendament, de desființare a postului de șef Servicu Hipodrom, care a fost aprobat.

 

Noua organigramă, cu numărul redus de posturi, va fi în vigoare de la data de 1 iulie.

Poza articol  Citește articolul: VIDEO 🎦 Noua organigramă a Primăriei Ploiești, aprobată de Consiliul Local, prevede reducerea a peste 90 de posturi