Păgubita este o femeie din Ploiești care apelase la serviciile unui muncitor pentru renovarea locuinței. Individul i-a făcut, însă, o mare pagubă.
VIDEO 🎦 Prahoveancă lăsată fără bani și bijuterii de meseriașul pe care-l angajase să-i renoveze casa. Prejudiciul este de peste 10.000 de euro

Păgubita este o femeie din Ploiești care apelase la serviciile unui muncitor pentru renovarea locuinței. Individul i-a făcut, însă, o mare pagubă. Prejudiciul se ridică la peste 10.000 de euro.

„Cercetările au fost demarate la data de 7 mai 2026, ca urmare a unei sesizări formulate de o femeie din municipiul Ploiești, care a reclamat faptul că, în perioada 4–6 mai a.c., de pe cardul bancar pe care îl deține ar fi fost efectuate mai multe operațiuni financiare neautorizate.

Din probatoriul administrat până în prezent a reieșit că, în perioada august 2025 – ianuarie 2026, un bărbat în vârstă de 44 de ani, din comuna Cocorăștii Mislii, ar fi executat lucrări de renovare la imobilul persoanei vătămate, context în care ar fi sustras mai multe bijuterii din aur, în greutate de aproximativ 40 de grame, precum și cardul bancar al acesteia.

Ulterior, din contul persoanei vătămate ar fi fost retrase sume de bani în valoare de aproximativ 12.000 de lei, fiind realizate și alte operațiuni financiare neautorizate, în cuantum de circa 15.000 de lei”, anunță IJP Prahova.

Poza articol  Citește articolul: VIDEO 🎦 Muncitori de pe un șantier din Bușteni, anchetați pentru furt. În ultimele săptămâni, au tot sustras alimente din magazinele din oraș

Prejudiciul total este estimat la aproximativ 55.000 de lei.

Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore, în urma a două percheziții care au avut loc miercuri, la Cocorăștii Mislii, Bărbatul este anchetat în cadrul unui dosar penal pentru furt, efectuarea de operațiuni ilegale cu instrumente de plată fără numerar și acces ilegal la un sistem informatic.

Sursa imagini: IJP Prahova