Mai multe persoane implicate într-un scandal, la Boldești-Scăeni, au fost luate pe sus azi de polițiști și duse la audieri.
VIDEO 🎦 Scandal terminat cu dosar penal, la Boldești-Scăeni. Cei implicați au fost luați pe sus, azi-dimineață, de polițiști

Mai multe persoane implicate într-un scandal, serile trecute, la Boldești-Scăeni, au fost luate pe sus azi de polițiști și duse la audieri.

Opt percheziții au fost organizate miercuri, în legătură cu incidentele de duminică seară, de la Boldești.

Acțiunile au fost derulate de polițiștii din oraș, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului Rutier, precum și al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

„În seara zilei de 05.04.2026, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, mai multe persoane au provocat și au participat la un conflict spontan, pe strada Poienilor din orașul Boldești-Scăeni, context în care a fost tulburată grav ordinea și liniștea publică, fiind exercitate, totodată, acte de violență reciprocă între persoanele implicate.

În vederea completării materialului probator și pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele, în același context procedural, sunt puse în executare și 8 mandate de aducere emise pe numele persoanelor vizate, acestea urmând a fi conduse la sediul unității de poliție, în vederea audierii și dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Activitățile desfășurate au ca scop stabilirea cu exactitate a situației de fapt, identificarea tuturor persoanelor implicate și tragerea la răspundere penală a celor vinovați, în conformitate cu prevederile legale, în vederea restabilirii unui climat de ordine și siguranță publică”, a precizat IJP Prahova.

Poza articol  Citește articolul: VIDEO 🎦 Patru tineri reținuți, în Prahova, în urma unui scandal. Scene violente, acum câteva nopți, la Cocorăștii Colț

Activitățile sunt continuate în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.