Vladimir Putin anunță armistițiu de Paște în Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin a dispus o încetare a focului în Ucraina pe perioada Paștelui, conform anunțului făcut joi seară de Kremlin, după ce și Kievul propusese o pauză a ostilităților militare în timpul sărbătorii din acest weekend.

Kremlinul susține că pauza va fi valabilă începând de sâmbătă, 11 aprilie, de la 16:00 (ora Moscovei coincide cu ora României), și „până la sfârșitul zilei de 12 aprilie”, potrivit HotNews citând Euronews.com.

Anunțul făcut joi seară de Kremlin vine în contextul în care Ucraina propusese o suspendare a atacurilor care vizează infrastructura din sectorul energiei. Propunerea a fost transmisă Rusiei prin intermediul SUA, a precizat președintele Volodimir Zelenski într-un mesaj video de luni seară.

„Dacă Rusia este gata să oprească atacurile asupra infrastructurii noastre energetice, vom fi gata să răspundem la fel”, a afirmat Zelenski. „Această propunere a fost transmisă părții ruse prin intermediul americanilor”, a adăugat el.

Vladimir Putin anunțase o încetare a focului și cu ocazia Paștelui trecut, pentru 30 de ore, însă cele două părți s-au acuzat reciproc de încălcarea armistițiului.

Poza articol Citește articolul: Războiul din Orientul Mijlociu a dublat veniturile Rusiei din petrol

 

Sursă foto HotNews