Relația Chinei cu Rusia a atins un „nivel fără precedent”, a afirmat Vladimir Putin în cadrul întâlnirii de miercuri de la Beijing cu Xi Jinping. Liderul rus a fost primit cu toate onorurile unei vizite de stat, la fel ca Donald Trump săptămâna trecută.
Vladimir Putin, primit cu covor roșu la Beijing

Relația Chinei cu Rusia a atins un „nivel fără precedent”, a afirmat Vladimir Putin în cadrul întâlnirii de miercuri de la Beijing cu Xi Jinping. Liderul rus a fost primit cu toate onorurile unei vizite de stat, la fel ca Donald Trump săptămâna trecută.

Potrivit HotNews citând CNN, aflat alături de Putin în Marea Sală a Poporului, Xi a lansat o aluzie voalată la adresa SUA. „Situația internațională este marcată de turbulențe și transformări interconectate, în timp ce curentele hegemonice unilaterale sunt în plină expansiune”, a spus Xi, folosind limbajul tipic al Beijingului pentru a critica ceea ce consideră a fi o depășire a limitelor politicii externe americane.

În fața acestei situații, liderul chinez a adăugat că cele două țări ar trebui să-și consolideze „coordonarea strategică cuprinzătoare”, a relatat presa chineză.

Liderul chinez s-a referit în mod direct la războiul SUA-Israel împotriva Iranului, afirmând că „încheierea sa rapidă” va contribui la reducerea perturbărilor în aprovizionarea cu energie, în lanțurile de aprovizionare și în comerț.

„Încetarea completă a războiului nu suportă nicio întârziere, reluarea ostilităților este și mai puțin de dorit, iar continuarea negocierilor este deosebit de importantă”, a declarat Xi.

Vladimir Putin efectuează cea de-a 25-a vizită oficială în China de-a lungul celor 25 de ani de când se află la conducerea Rusiei și prima de la izbucnirea noului conflict din Orientul Mijlociu, în timp ce armata sa continuă să ducă războiul în Ucraina.

Pentru Xi, faptul că îi primește pe liderii Statelor Unite și ai Rusiei – două națiuni aflate în conflict – în decurs de câteva zile reprezintă un avantaj, având în vedere că își propune să consolideze reputația Chinei ca factor de influență pe scena internațională.

Sursă foto HotNews