Administraţia Prezidenţială a anunţat că primirea la Palatul Cotroceni va avea loc la 13.30, cei doi şefi de stat urmând a avea declaraţii comune de presă.
”Consultările bilaterale la nivel înalt vor avea loc în contextul împlinirii recente, la 24 februarie, a patru ani de la declanşarea de către Rusia a războiului de agresiune împotriva Ucrainei”, a anunţat Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat oficial citat ce News.
Potrivit Cotroceniului, ”România a oferit, încă din primele zile, sprijin multidimensional Ucrainei şi contribuie în prezent la eforturile internaţionale pentru o pace justă şi durabilă, însoţită de garanţii de securitate solide pentru Ucraina”.
”Agenda discuţiilor dintre Preşedintele României şi Preşedintele Ucrainei va include teme care să faciliteze consolidarea unei relaţii bilaterale cuprinzătoare, constructive, orientate spre viitor. Discuţiile se vor axa pe dezvoltarea dialogului politic, intensificarea cooperării economice, cooperarea sectorială în domenii precum energia şi industriile de apărare, dezvoltarea conectivităţii şi de proiecte transfrontaliere, şi pe rolul României în procesul de reconstrucţie a Ucrainei”, se arată în comunicat.
De asemenea, cei doi şefi de stat vor avea un schimb de opinii privind aspecte de actualitate, precum procesul de extindere a Uniunii Europene, relaţia transatlantică, situaţia de securitate în regiunea Mării Negre şi evoluţiile de ultimă oră la nivel regional şi global.
”În egală măsură, Preşedintele României se va referi la necesitatea avansării dialogului bilateral în domeniul respectării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina, inclusiv dreptul la educaţie în limba maternă”, menţionează Administraţia Prezidenţială.
De asemenea, preşedintele ucrainean va fi primit la Palatul Victoria de către premierul Ilie Bolojan.
Zelenski a mai fost într-o vizită oficială în România în data de 10 octombrie 2023, când a fost primit la Palatul Cotroceni de preşedintele de la acea vreme, Klaus Iohannis.
Administraţia Prezidenţială a anunţat, joi dimineaţă, agenda oficială a întâlnirii dintre cei doi preşedinţi.
Primirea la Palatul Cotroceni a preşedintelui Volodimir Zelenski va avea loc la ora 13.30.
Cei doi şefi de stat vor avea convorbiri tête-à-tête, urmate de discuţii oficiale şi declaraţii comune de presă.
Sursă foto News.