Administraţia Naţională de Meteorologie a emis noi atenţionări Cod galben de vreme caniculară, valabile miercuri în opt judeţe, iar joi în peste trei sferturi din ţară. 
Vreme caniculară în cea mai mare parte a ţării, miercuri şi joi. Temperaturile vor atinge și 35 de grade

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis noi atenţionări Cod galben de vreme caniculară, valabile miercuri în opt judeţe, iar joi în peste trei sferturi din ţară. 

Conform ANM, miercuri, între orele 12:00 - 21:00, în Crişana, nordul Banatului, Maramureş, nordul şi nord-vestul Transilvaniei va fi Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, disconfort termic accentuat şi un indice temperatură-umezeală (ITU) ce va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Maximele termice vor fi de 30- 35 de grade, iar judeţele vizate Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Bihor, Arad şi Timiş.

Joi, 25 iunie, în intervalul orar 12:00 - 21:00, va fi valabil cel de-al doilea Cod galben de caniculă în Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Transilvaniei, sudul și estul Moldovei, unde se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată.

Maximele termice vor fi cuprinse între 30 și 35 de grade, cu cele mai mari valori în vest și nord-vest, unde izolat va fi caniculă. Disconfortul termic va fi accentuat în zonele de câmpie, unde ITU va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

În același timp, în perioada 24 iunie, ora 10:00 - 25 iunie, ora 21:00, va fi în vigoare o informare de vreme călduroasă, caniculă și disconfort termic, în majoritatea regiunilor. Disconfortul termic va fi ridicat mai ales în zonele de câmpie din vestul și sudul țării. Maximele termice vor fi cuprinse între 25 și 35 de grade, cu cele mai mici valori în depresiuni și în zonele cu instabilitate atmosferică accentuată, iar cele mai mari în vestul și nord-vestul țării.