Wizz Air a confirmat că unul dintre zborurile sale, care opera miercuri pe ruta Milano Malpensa – București Otopeni, a fost vizat de o amenințare cu bombă.
Alerta a fost transmisă companiei în timp ce aeronava se apropia deja de destinație, astfel că nu a fost necesară schimbarea traseului.
Avionul a aterizat în siguranță pe Aeroportul Internațional Henri Coandă din București. Reprezentanții companiei au transmis că aeronava a rămas la sol, iar autoritățile aeroportuare au început verificările de securitate prevăzute în astfel de situații.
„Aeronava se află în prezent la sol pe Aeroportul București Otopeni, unde autoritățile aeroportuare competente efectuează inspecții de securitate în conformitate cu protocoalele și procedurile de securitate stabilite. Aceste verificări sunt încă în curs de desfășurare.”, a transmis Wizz Air potrivit Știrile Pro TV.
Wizz Air a precizat faptul că incidentul face parte dintr-o serie de amenințări cu bombă care au vizat mai multe companii aeriene din Europa în ultimele zile.