Cei care au cerut sprijin de la stat, în contextual pandemiei, deși în mod real nu ar fi trebuit să beneficieze de astfel de drepturi, sunt luați la întrebări, acum, de autorități. Iar verificările se lasă cu dosare penale și percheziții.
Joi dimineață, în Prahova și Dâmbovița, au loc 30 de descinderi într-un dosar de acest fel, privind fapte de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declarații și uz de fals. Acțiunea este derulată de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Prahova, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Poliția Română, iar 44 de mandate de aducere vor fi puse în executare. Perchezițiile au loc cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română, iar la activitate participă și polițiști ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova.
“Perchezițiile se desfășoară atât la sediul unei societăți comerciale, cât și la domiciliile persoanelor bănuite de comiterea faptelor, în locații din județele Prahova și Dâmbovița. Din cercetări a rezultat faptul că, în lunile noiembrie și decembrie 2020, 43 de persoane fizice ar fi încheiat contracte fictive de drepturi de autor cu o societate comercială. În baza acestor contracte, persoanele bănuite ar fi solicitat acordarea indemnizației de sprijin, cauzată de întreruperea activității ca urmare a restricțiilor dispuse pentru limitarea efectelor pandemiei de COVID-19. În fapt, persoanele bănuite ar fi depus electronic documente prin care atestau în mod fictiv obținerea unor venituri bazate pe cesionarea drepturilor de autor cu privire la activități de interpretare artistică, în cadrul unor evenimente contractate de societatea implicată. Fiecare solicitant ar fi întocmit și o declarație pe propria răspundere cu privire la veridicitatea datelor referitoare la obținerea de venituri din drepturi de autor și drepturi conexe și imposibilitatea de a-și desfășura activitatea pe durata stării de alertă”, detaliază anchetatorii.
Cercetările au împiedicat cauzarea unui prejudiciu de aproximativ 220.000 de lei care ar fi fost creat, prin acordarea indemnizațiilor în aceste cazuri, în dauna Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială Prahova, informează Inspectoratul Județean de Poliție.
Cercetările continuă, în vederea stabilirii întregii activități infracționale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.
Foto cu caracter ilustrativ (bihoreanul.ro)