Petrolul începe astăzi pe teren propriu aventura în noul sezon de Superligă.
În haine noi, la capitolul bancă tehnică și lot de jucători, Petrolul are parte de un debut de foc în noul campionat. Duelul cu Dinamo de pe arena „Ilie Oană” aduce un joc așteptat cu mare interes de ambele părți. „Din prima zi în care ne-am reunit și am început antrenamentele am muncit, cu toții, din greu. Am dat, întotdeauna, 200%, mai ales pentru că știm că avem o nouă echipă, cu o nouă identitate. Pornim la un nou drum, iar proiectele solide au nevoie întotdeauna de timp pentru a fi implementate. Suntem pregătiți pentru primul joc, unul foarte important, în care vom întâlni o echipă puternică, pe care o respectăm, însă doar până la momentul primului fluier. Vom căuta să arătăm pe teren tot ceea ce am lucrat în această perioadă și vrem să ne păstrăm filozofia, aceea de a aborda la fel, cu maximă atenție și concentrare, fiecare partidă, indiferent de adversarul pe care îl întâlnim”, a mărturisit antrenorul Petrolului, portughezul Ricardo Sousa.
Citește articolul: Efectiv subțire pentru Petrolul la debut. Jucătorii extracomunitari nu au prins lotul pentru Dinamo
Acesta se confruntă cu câteva probleme de lot neputând conta pe Alejandro Bran, Breston Malula, Calal Husseynov, Lucho Vega și Dele Israel. „Este o situație pe care, din păcate, noi, ca și club, nu o putem controla, dar, indiferent dacă ei vor juca sau nu, noi suntem pregătiți. Pentru că sunt convins că toți jucătorii din lot sunt gata să arate ce pot, iar acesta va fi momentul potrivit să demonstreze că pot fi opțiuni pentru restul sezonului. E important să menționez și că niciodată nu vom folosi eventualele absențe ale unor jucători ca pe o scuză, indiferent de ce se va întâmpla pe teren. Ne cunoaștem de mult, suntem prieteni, am absolvit împreună cursurile Licenței Pro. Ne-am și întâlnit o dată, într-un meci din semifinalele Cupei Portugaliei, el conducând o echipă din prima ligă, eu una din eșalonul secund, iar meciul s-a încheiat la egalitate. Este un tip cu o personalitate imensă, a lucrat la cluburi mari, sunt convins că va avea succes aici, dar asta nu înseamnă că nu îi va fi greu. Cel mai important lucru este să creăm o echipă care să lupte pe teren. Nu contează sistemul pe care îl jucăm, ci trebuie să ne batem din primul până în ultimul minut, astfel, încât să le arătăm și fanilor că avem ambiție. Sunt fericit cu lotul pe care îl avem, iar de când am venit aici am lucrat în permanență cu conducerea, pentru că au fost multe decizii de luat. Toți jucătorii au venit cu aprobarea mea. Am învățat, deja, că aici este un club mare, cu suporteri mari. Și cred că, an de an, acest club a supraviețuit și din pasiunea uriașă a fanilor. Așa că îi aștept și duminică să fie lângă noi în cât mai mare și să le transmită din energia lor și jucătorilor. Pentru că doar dacă vom lupta împreună vom reuși să ne atingem obiectivele”, a prefațat disputa Ricardo Sousa.
Unul dintre supraviețuitorii garniturii din sezonul trecut, noul căpitan al echipei, Paul Papp, așteaptă cu încredere startul oficial. „Suntem nerăbdători să începem campionatul. Știm că va fi o partidă dificilă, pentru că vom întâlni o echipă foarte bună, care a jucat în play-off în ediția trecută, dar suntem pregătiți să pornim cu dreptul în această stagiune. Avem o echipă nouă, față de cea de anul trecut, și, cu sigranță, încă mai este nevoie de timp pentru a ne omogeniza. Dar, compensând prin atitudine și prin alte lucruri pe care le vom face pe teren, putem obține un rezultat bun în partida de duminică. Am avut discuții cu jucătorii veniți în această vară, știu și ei că este un derbi, la fel ca toate partidele în care întâlnim echipele din Capitală, dar suntem încrezători și sperăm să câștigăm”, a afirmat Papp.
Partida de astăzi va începe la ora 19.30, biletele putând fi procurate atât on-line (aici), cât și de la casa stadionului „Ilie Oană”, ce va fi deschisă, în ziua meciului, începând cu ora 10.00.