Primăria a început să funcţioneze, după ce aplicaţia Facebook a avut o defecţiune minoră

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

După ce şi-au concentrat toate eforturile în ultima vreme să se discrediteze pe reţelele de socializare, primarul şi viceprimarii Ploieştiului au avut un şoc, astăzi, când aplicaţia de mobil pentru Facebook a intrat în mentenanţă. Rămaşi fără principala preocupare, aceştia au fost nevoiţi, la fel ca majoritatea subalternilor, să se ocupe de treburile oraşului.

Aplicaţia a fost „căzută” doar câteva zeci de minute, însă în acest interval s-a muncit pe brânci în Primărie, s-a atins un număr record de autorizaţii şi avize emise, au fost asfaltate patru străzi, s-au făcut inspecţii pe toate şantierele, au fost rezolvate problemele financiare de la TCE şi SGU şi au fost depuse două proiecte europene noi. Bilanţul a fost prezentat chiar de primar, care a declarat că nu regretă faptul c-a fost nevoit să-şi amâne două pictoriale pe domeniul public din cauza defecţiunii.

Imediat ce aplicaţia a fost repornită, însă, lucrurile au revenit la normal, chiar dacă un consilier personal i-a avertizat pe primar şi viceprimari că, dacă nu se joacă frumos, le schimbă parolele la Facebook.

PE ACEEAŞI TEMĂ:

Primarul postează atât de mult pe Facebook că a devenit influencer şi e asaltat de oferte publicitare

Acesta este un pamflet, trebuie tratat ca atare, personajele care apar sunt ficţionale, iar orice asemănare cu persoane reale este întâmplătoare şi regretabilă.

Image