În rubrica „Se Poate!”, dedicată unor sugestii pentru autorităţi, analizăm astăzi două idei de fluidizare a traficului pe tronsonul din Drumul Naţional 1 care deserveşte Centura de Vest a Ploieştiului, în dreptul giratoriului de la BricoDepot şi al celui dinspre Strejnic.
Amenajarea sensului giratoriu în nordul Ploieştiului, în dreptul benzinăriei Lukoil, a făcut minuni pentru şoferii care veneau dinspre BricoDepot şi care, până atunci, s-ar fi chinuit să vireze la stânga în drumul naţional, însă a generat o nouă problemă pentru cei care circulau pe drumul cu prioritate. La orele de vârf, coada pe DN1 pe sensul Sinaia-Bucureşti începe de la acest giratoriu şi se întinde uneori până aproape de Băicoi. Nici pe celălalt sens nu e mult mai bine, cu momente în care se circulă bară la bară până dincolo de Mitică Apostol. Soluţia propusă aici, deloc surprinzător, vizează amenajarea unei benzi suplimentare, pe sensul spre Bucureşti, astfel încât maşinile care circulă pe drumul naţional să aibă o bandă dedicată pentru direcţia înainte şi să nu mai fie nevoite să cedeze trecerea în dreptul giratoriului. Este o soluţie la care, din câte înţelegem, CNAIR-ul deja lucrează. În acelaşi spirit al fluidizării traficului, poate că n-ar strica nici dacă şi pe partea opusă a drumului s-ar realiza o lărgire, astfel încât şoferii care virează la dreapte spre Carrefour să poată efectua manevra un pic mai devreme, înainte de intrarea în giratoriu.
Tot la capitolul benzi dedicate, venim cu o altă idee, propusă de un cititor „Telegrama” într-un comentariu la articolul anterior legat de benzile de preselecţie. Acesta a sugerat amenajarea unei benzi de preselecţie pentru virajul la dreapta în dreptul sensului giratoriu dinspre Strejnic, mergând pe ideea de fluidizare a traficului, astfel încât şoferii care intenţionează să vireze la dreapta spre Ploieşti să nu mai fie nevoiţi să stea la coadă după maşinile care merg înainte. Să nu uităm că aici se poate face o discuţie şi despre nevoia de lărgire la două benzi pe sens a tronsonului dintre giratoriul din şoseaua de centură şi giratoriul spre Parcul Municipal Vest! Merită notat şi că - lucru observat de un alt cititor - în toată această zonă nu există nici măcar o pasarelă care să ajute pietonii sau bicicliştii, iar traversarea Centurii de Vest, pentru cei care merg de exemplu spre Strejnic sau spre Buda, se face în condiţii deosebit de riscante.
{cwgallery}
Campania „Se poate!” continuă zilele viitoare cu noi exemple, idei şi soluţii creative. Urmăreşte în continuare Telegrama.ro! Ne poţi ajuta şi lăsându-ne comentarii aici sau pe pagina de Facebook a redacţiei şi distribuind acest articol dacă ţi-a plăcut.