Cristian Terheş şi Sebastian Constantin Popescu, candidaţi la alegerile prezidenţiale, solicită Curţii Constituţionale anularea rezultatelor din primul tur al alegerilor.
Cei doi au depus fiecare câte o solicitare având ca obiect “anulare alegeri prezidenţiale în cadrul primului tur de scrutin din data de 24 noiembrie 2024”, scrie AGERPRES.
Cererile au fost înregistrate miercuri şi au fost trimise spre repartizare.
În prezent europarlamentar, Cristian Terheş a candidat din partea Partidului Naţional Conservator Român şi a obţinut 95.782 voturi în primul tur al alegerilor prezidenţiale, reprezentând 1,04%.
Eduard Hellvig a revenit în PNL. Fostul șef SRI: „Este un moment complicat pentru întreaga democrație românească”
Sebastian Constantin Popescu a candidat din partea Partidului Noua Românie şi a fost votat de 14.683 de oameni, reprezentând 0,16% din totalul voturilor.
După soluţionarea cererilor de anulare a alegerilor, CCR validează rezultatul din primul tur. Pe 29 noiembrie începe campania electorală pentru al doilea tur de scrutin, care are loc pe 8 decembrie.