Marți dimineață, Administrația Prezidențială a anunțat că ministrul de Interne Cătălin Predoiu, vicepremier în Guvernul Ciolacu, a fost desemnat premier interimar, în urma demisiei liderului PSD din funcția de prim-ministru.
„Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, l-a primit luni, 5 mai 2025, pe domnul Marcel Ciolacu, la Palatul Cotroceni, care și-a înaintat oficial demisia din funcția de Prim-ministru.
În temeiul prevederilor constituționale, Președintele interimar al României a luat act de demisia domnului Marcel Ciolacu și a semnat marți, 6 mai 2025, decretul prin care se constată vacanța funcției de Prim-ministru al Guvernului României.
Totodată, Președintele Ilie Bolojan a semnat decretul pentru desemnarea domnului Marian-Cătălin Predoiu ca Prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuțiile Prim-ministrului până la formarea noului Guvern”, a transmis Administrația Prezidențială într-un comunicat publicat marți dimineață.
VIDEO 🎦 Partidele din coaliție au decis pe cine susțin în turul 2 al alegerilor prezidențiale
Cătălin Predoiu este și senator PNL de Prahova.