Crește salariul minim din România. Guvernul discută joi, în primă lectură, proiectul de hotărâre legat de această majorare importantă.
Conform proiectului de act normativ promovat de Ministerul Muncii, salariul minim ar urma să fie majorat la 4.325 de lei din 1 iulie 2026. ”Începând cu data de 1 iulie 2026, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată (…) se stabileşte în bani, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 4.325 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 166,667 ore pe lună, reprezentând 25,949 lei/oră”, se precizează în proiectul citat de romaniatv.net.
Aceeași inițiativă prevede să fie abrogată, tot la 1 iulie, HG 506/2024, prin salariul minim a fost stabilit la valoarea actuală – 4.050 de lei brut pe lună.
Noul salariu minim va fi cu 6,8 la sută mai mare decât cel din prezent.
Proiectul de act normativ a fost elaborat în baza articolului 164 din Codul muncii, care prevede că salariul minim se stabilește anual prin hotărâre de guvern, după consultarea partenerilor sociali.
Conform aceluiași proiect, salariul minim este stabilit în prezent pentru un program normal de lucru de 165,334 ore pe lună în medie, cu un tarif orar de 24,496 lei. Din 1 iulie 2026, tariful orar va urca la 25,949 lei/oră pentru 166,667 de ore pe lună în medie.


