Replica aleșilor PSD la acuzațiile lansate de primarul Ploieștiului, privind blocarea achiziției de tramvaie: „Nu putem vota în necunoștință de cauză”

proiecte tramvaie

Prin consilierul local Paul Palaș, aleșii PSD au transmis, vineri, un punct de vedere, în care reclamă faptul că primarul Mihai Polițeau ar fi încercat să le forțeze mâna prin introducerea suplimentară pe ordinea de zi, în ședința CL de joi, a proiectului referitor la achiziția a 20 de tramvaie noi. 

Includerea proiectului pe ordinea de zi a fost respinsă. Acesta propunea participarea Ploieștiului la Programul Facilitatea de Împrumut pentru Sectorul Public din cadrul Mecanismului pentru Tranziție Justă, derulat în cooperare cu Banca Europeană de Investiții. Valoarea totală estimată ar fi de 50.000.000 de euro, compusă dintr-un împrumut la BEI, de până la 36 milioane de euro, grantul de cel mult 9.000.000 de euro acordat prin PTJ și cofinanțarea de cel mult 5.000.000 de euro.

Din respect pentru ploieștenii care ne-au votat, respingem categoric atacurile lansate de primarul Mihai Polițeanu, după ce proiectul privind achiziția de tramvaie nu a fost introdus pe ordinea de zi. Nu putem vota în necunoștință de cauză. Este inacceptabil ca un proiect de asemenea amploare să fie forțat pe ordinea de zi suplimentară, fără timp real de analiză. Cum să votezi responsabil atunci când ai la dispoziție doar 2 ore pentru a studia o astfel de documentație?

Mai mult, proiectul ridică serioase semne de întrebare de natură financiară:

Doar 9 milioane de euro reprezintă fonduri nerambursabile. Restul de 36 milioane de euro presupun împrumut bancar și cofinanțare din bugetul local. De unde se asigură cofinanțarea? Nu avem voie, în numele ploieștenilor, să aflăm care este cuantumul dobânzii bancare pentru creditul contractat, durata și valoarea ratei lunare?

Ne surprind graba și insistența primarului asupra acestei singure direcții, în timp ce ignoră alternativa achiziției prin ADR, care nu presupune împrumuturi masive și are o cofinanțare din bugetul local de doar 10%. De ce ploieștenii nu sunt informați corect despre toate opțiunile existente?

Grupul consilierilor PSD nu blochează modernizarea transportului public, dimpotrivă. Vrem dezvoltare, dar nu cu orice preț. Cerem transparență, responsabilitate și decizii luate în interesul cetățenilor – nu proiecte impuse cu 2 ore înainte de ședință și fără date complete privind sursa de finanțare, durata sau valoarea creditului.

Din păcate, constatăm că se repetă aceleași greșeli ca în mandatele trecute: lipsă de dialog, proiecte nepregătite și datorii care împovărează orașul. Administrația locală se face prin colaborare, nu prin impunere, iar consilierii locali au obligația să pună interesele ploieștenilor mai presus de orice agendă electorală personală.

Vrem să fim informați din timp, nu cu 2 ore înainte de începerea ședinței. Proiectele majore pentru Ploiești nu se discută în cercuri restrânse, în grabă sau pe ordinea de zi suplimentară.

Ne amintim că, înainte de a fi primar, Mihai Polițeanu cerea transparență, dialog și consultări cu ploieștenii. Astăzi, pentru un proiect de câteva zeci de milioane de euro, consideră suficientă o informare făcută cu doar 2 ore înainte.

Suntem consilieri aleși ai ploieștenilor și avem obligația legală și morală să aflăm tot ce se află în spatele propunerilor de proiecte. Iar primarul Mihai Polițeanu ar trebui să fie deschis să răspundă acestor întrebări”, a scris Paul Palaș.

Proiectul, ca și cel privind amenajarea lizierei UPG Ploiești, se află pe ordinea de zi a unei noi ședințe convocate pentru miercuri, 3 septembrie.