Adriana Nica demisă de la conducerea Spitalului Universitar

Adriana Nica demisă de la conducerea Spitalului Universitar

Adriana Nica, managerul Spitalului Universitar de Urgență din București, a fost demisă din funcție de ministrul Sănătății, Victor Costache, în urma unui control al Corpului de Control al Ministerului Sănătății. Medicul Cătălin Cârstoiu revine în funcția de manager al Spitalului Universitar.

"Conducerea Ministerului Sănătății a decis suspendarea contractului de management al managerului Spitalului Universitar de Urgență București, dr. Adriana Nica, în baza art.19 din Decretul Președintelui României nr. 195/2020. Decizia vine în urma propunerii Corpului de Control al MS care arată într-o Notă că la nivelul unității sanitare s-au constatat mai multe deficiențe de management, dar și că, în aceste zile nu au fost luate măsurile necesare și suficiente pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus ( COVID 19) atât în rândul pacienților, cât și a personalului medical. De asemenea, în Nota întocmită de Corpul de Control se arătă că, în cursul anchetei epidemiologice efectuate în data de 21 martie 2020 în cadrul spitalului au fost luate măsuri procedurale abia după confirmarea infectării pacienților cu noul coronavirus", anunță Ministerul Sănătății, potrivit HotNews.ro.

Sursă foto AGERPRES.

Image
Image
Image
Image
Image