Primaria Capitalei vrea să delege serviciul de parcări către o companie a municipalităţii

Primăria Capitalei vrea să delege către Compania Municipală Parking serviciul de parcări, potrivit unui proiect al Consiliului General. Acest lucru înseamnă că explotarea şi încasarea tarifelor se va face de către Compania Municipală, ceea ce se traduce într-un inventar de 20 de milioane de euro.

"Obiectul prezentului Contract constă în delegarea Serviciului public de administrare şi exploatare a parcărilor Municipiului Bucureşti, aflat conform Legii sub responsabitatea Delegatarului, constând în: amenajarea, întreţinerea, dotarea, exploatarea locurilor de parcare; sancţionarea pecuniară sau exercitarea drepturilor legale asupra utilizatorilor/autovehiculelor care staţionează neregulamentar în Parcaj ori care blochează accesul în Parcaj. (...), încasarea tarifelor Serviciului", se arată în contractul de delegare, care va fi dezbătut în şedinţa CGMB de marţi.

Durata contractului este de 5 ani, informează publicaţia Adevărul. Potrivit inventarului bunurilor aferente serviciului delegat, valoarea bunurilor este de peste 97 de milioane de lei (peste 20 de milioane de euro), constând în 234 de parcaje.

Astfel, dacă până acum Primăria Capitalei externaliza către un operator privat administrarea parcărilor publice, prin înfiinţarea Companiei Municipale Parking, unde Primăria este acţionar majoritar cu 99,9% din acţiuni, compania va prelua administrarea tuturor parcărilor din Capitală. Pentru acest an, compania are un buget de venituri de 23 milioane de lei şi cheltuieli de 22,9 milioane, dintre care, 16,5 milioane sunt doar cheltuielile cu personalul. În prezent, compania are 190 de angajaţi însă preconizează să ajungă la 210 angajaţi până la finalul anului, mai notează Adevărul.

Image
Image
Image
Image
Image