Repetiţie generală cu forţele implicate în asigurarea securităţii Papei Francisc la Blaj

Forţele de ordine implicate în asigurarea securităţii necesare în cadrul vizitei Papei Francisc la Blaj din data de 2 iunie au participat vineri la o simulare, la eveniment fiind prezent şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat. Potrivit primarului municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a fost "o simulare cu oamenii care răspund" de întreaga organizare şi securitate. "Au fost foarte mulţumiţi. Am avut o întâlnire cu reprezentanţii tuturor instituţiilor implicate", a declarat edilul, citat de AGERPRES.

Au fost reprezentate toate structurile implicate - Serviciul de Protecţie şi Pază, Poliţie, Jandarmerie, Pompieri etc.
În cadrul simulării a fost cuprins inclusiv zborul elicopterului care îl va aduce, în dimineaţa de 2 iunie, pe Suveranul Pontif la Blaj de pe aeroportul din Sibiu.
Autorităţile din Blaj se aşteaptă ca peste 60.000 de pelerini să ajungă în 2 iunie în micul oraş, de numai 20.000 de locuitori.

Edilul a spus că este "o provocare" pentru un oraş de numai 20.000 de locuitori organizarea unui asemenea eveniment istoric, dar s-a declarat convins că acesta va fi unul "foarte reuşit".

Sursă foto Wikipedia.

Image
Image
Image