Reprezentanții Departamentului pentru Situații de Urgență au publicat un mesaj dureros în urma tragicului accident care a avut loc acum două zile, în Brașov, la Poiana Mărului. Copila de 14 ani care și-a pierdut viața era fiica unuia dintre salvatorii aflați în echipajele trimise la fața locului.
„Sunt misiuni care salvează vieți și sunt misiuni care îți schimbă viața pentru totdeauna. Există intervenții pentru care nu suntem niciodată pregătiți. Acelea în care răspundem apelului datoriei fără să știm că misiunea poate deveni cea mai dureroasă din viața noastră.
Așa a fost și acum. La locul accidentului, dincolo de uniformă și proceduri, s-a aflat un tată care își pierdea fiica de doar 14 ani.
Este o suferință care depășește cuvintele și orice formă de înțelegere. O durere care rămâne dincolo de intervenții, rapoarte și timp.
Toți cei din Ministerul Afacerilor Interne suntem alături de colegul nostru și de familia sa.
Transmitem sincere condoleanțe, întreaga noastră solidaritate și susținerea pentru depășirea acestui moment extrem de greu” este mesajul celor de la DSU.
O fată de 14 ani a murit într-un accident produs luni dimineață, la Poiana Mărului. Șoferul și alți patru copii au fost răniți


