DSP Iași a dispus sancţionarea Spitalului Municipal Paşcani şi a şefului de la CPU, după moartea unui copil

Spitalul Municipal Paşcani şi medicul şef al Compartimentului Primiri Urgenţe (CPU) au primit sancţiuni din partea Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, ca urmare a unui control efectuat în urma decesului unui copil de 7 ani.

Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a fost efectuat un control la Spitalul Municipal de Urgenţă Paşcani, unde o echipă de inspectori din cadrul Serviciului de Control în Sănătate Publică - Birou Control Unităţi şi Servicii de Sănătate, a cules date privind decesul lui Mahu Yanis Nicolas, care a avut loc în data de 27 noiembrie în secţia de pediatrie a Spitalului Municipal de Urgenţe Paşcani, potrivit unui comunicat de presă citat de AGERPRES.

"În urma verificărilor efectuate s-a dispus sancţionarea SAJ Iaşi cu avertisment scris pentru încălcarea prevederilor Ordinului 1706 din 2006 privind conducerea şi organizarea unităţilor şi compartimentelor de primire a urgenţelor. Sancţionarea Spitalului Municipal de Urgenţă Paşcani cu amendă de la 10.000 la 20.000 lei pentru nerespectarea regulilor privind regimul şi condiţiile de acces în unităţile sanitare încălcând prevederile Ordinului 1706 din 2006 privind conducerea şi organizarea unităţilor şi compartimentelor de primire a urgenţelor. Sancţionarea medicului şef CPU cu amendă de la 2.000 la 4.000 lei pentru nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare privind procedura de preluare şi internare a cazurilor de urgenţă încălcând prevederile Ordinului 1706 din 2006 privind conducerea şi organizarea unităţilor şi compartimentelor de primire a urgenţelor", se menţionează în comunicatul de presă.

Măsurile au fost luate după ce la sfârşitul lunii noiembrie în mass media locală a fost publicată informaţia potrivit căreia un băiat de 7 ani din oraşul Paşcani a murit în spital după ce i s-a făcut rău la trei zile după ce i s-a administrat tratament pentru varicelă.
Familia recunoaşte că băiatul a fost transportat la spital în stare gravă, dar spune că a fost dus cu întârziere de cei de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă.

Sursă foto ziaruldeiasi.ro.

Image
Image
Image