fbpx

Tânăr amendat după ce a abandonat un cățel închis într-un sac de rafie pe o margine de drum

Tânăr amendat după ce a abandonat un cățel închis într-un sac de rafie pe o margine de drum

Image
Image

Luni, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați cu privire la faptul că, pe Drumul Județean 159, din localitatea Oniceni, o persoană necunoscută ar fi abandonat un sac de rafie, în care se afla un cățel.

Potrivit b1tv.ro, polițiștii s-au sesizat cu privire la abandonul animalului, au efectuat verificări și au identificat persoana în cauză, un tânăr de 20 de ani, din Valea Ursului.

Tânărul a fost sancționat cu 3000 de lei

Motivul abandonului îl reprezintă imposibilitatea unchiului său de a îngriji acest animal. Deși tânărul este deținător de animale, acest lucru nu l-a determinat să se gândească la consecințele pe care gestul său le poate avea asupra câinelui abandonat.

Pentru fapta sa, tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă, în valoare de 3.000 de lei, conform art. 26 din Legea 205 din 2004 privind protecția animalelor.

„Din păcate, ne confruntăm frecvent cu situații în care observăm că grija față de animale rămâne o preocupare secundară pentru mulți cetățeni. Odată cu evoluția societății moderne au apărut schimbări și în domeniul protecției animalelor, însă nu toți se conformează.

Un simplu act precum sterilizarea atunci când nu mai dorești ca animalele să se reproducă pentru că nu îți permiți să le mai îngrijești, poate elimina atât problema unor suflete chinuite și abandonate cât și problemele morale ale proprietarului. Oricât de cruzi ar fi unii dintre semenii noștri, noi vrem să credem că undeva exista o conștiință pe care ar putea să o salveze prin a face ceea ce trebuie in locul unor fapte reprobabile.

Apreciez faptul că beneficiile în a face lucrurile așa cum trebuie sunt cu mult mai mari decât costurile pe care le-ar implica o sterilizare  sau interesul de a găsi persoane care să adopte un animal”, a precizat inspector de poliție Irimia Mădălina Gerlinde, medic veterinar în cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, potrivit unui comunicat IPJ Neamț citat de b1tv.ro.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!   

Image

Publish modules to the "offcanvas" position.