Un tânăr urmărit naţional şi internaţional pentru tentativă de omor calificat a fost prins şi dus în penitenciar după ce s-a prezentat la Evidenţa Populaţiei pentru a-şi face carte de identitate.
Potrivit Monitorul de Suceava, miercuri, Poliţia municipiului Rădăuţi a fost sesizată de angajaţii Serviciului Public Comunitar de Evidenţa Persoanei Rădăuţi, despre faptul că la ghişeu s-a prezentat un bărbat de 28 de ani, din comuna Voitinel, care a depus documentele pentru eliberarea unei noi cărţi de identitate, însă acesta apare în bazele de date cu diverse menţiuni.
În urma verificărilor, poliţiştii au constatat faptul că bărbatul figurează ca fiind urmărit, întrucât la 12 martie 2014 Tribunalul Suceava a emis pe numele lui un mandat de executare a pedepsei închisorii prin care era condamnat la 5 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă la infracţiunea de omor calificat”.
Bărbatul era dat în urmărire naţională şi internaţională, fiind emis şi un mandat european de arestare.
Acestuia i-a fost înmânată o copie a mandatului de executare a pedepsei închisorii, după care, a fost reţinut şi încarcerat la Penitenciarul Botoşani.
Sursă foto Monitorul de Suceava.