Comisarul șef al Gărzii de Mediu Buzău, înlocuit în urma sesizărilor înaintate de Prefectură

Comisarul șef al Gărzii de Mediu Buzău, înlocuit în urma sesizărilor înaintate de Prefectură

În ultimele săptămâni, Prefectura Buzău a făcut publică situația îngrijorătoare din comuna Beceni, unde echipa instituției a confirmat sesizările cetățenilor referitoare la cantitățile uriașe de gunoaie depozitate ilegal. Ca urmare a demersurilor către Ministerul Mediului, conducerea Gărzii de Mediu Buzău a fost schimbată.

Inițial, după valul de reclamații privind situația de la Beceni, "prefectul județului Buzău a sesizat Comisariatul Județean Buzău al Gărzii de Mediu care, în loc să verifice situația asupra căreia avea competență exclusivă, a redirecționat adresa Instituției Prefectului către Garda Națională de Mediu", după cum au acuzat reprezentanții Prefecturii. 

"În perioada 19-20.08.2020, o echipa de comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu- Comisariatul General a efectuat, în comuna Beceni, o verificare în teren a aspectelor semnalate de prefectul Leonard Dimian, control care a arătat că cele sesizate se confirmă:
- în spatele stației de transfer din satul Valea Părului (comuna Beceni), situat la 30-50 metri de valea râului Slănic, pe o zonă de aproximativ 800mp au fost găsite depozite de deșeuri din ambalaje tip PET, deșeuri din construcții și demolări, precum și urme de incendiere a deșeurilor;
- în zona Lunca Morii, la aproximativ 500 metri de podețul din vecinătatea unei ferme de animale, zona vechii stații de epurare, a fost identificată, pe malul drept al râului Slănic, în albia majoră, o zonă cu depozitări de deșeuri amestecate situate pe o suprafață de aproximativ 500 mp;
- în zona situată la ieșirea din satul Florești spre localitatea Vintilă Vodă, la data controlului echipei Gărzii Naționale de Mediu, amplasamentul era salubrizat, fiind vizibile măsurile luate de scurt timp pentru eliminarea deșeurilor abandonate.

Pentru toate neconformitățile constatate de echipa de control, UAT comuna Beceni a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 15.000 lei și i-au fost impuse măsuri de salubrizare a zonelor afectate de depozitările necontrolate de deșeuri", a informat Prefectura Buzău.

Situația a fost adusă, ulterior, inclusiv în atenția Ministerului Mediului. "Exercitarea cu caracter temporar de către doamna Barac Lenuța a funcției publice de conducere a încetat. Pe funcția temporar vacantă de comisar șef la Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Buzău a fost mutat temporar domnul Alexandru Mihai Vâjan, comisar șef al Comisariatului Județean Argeș al Gărzii Naționale de Mediu", a mai anunțat Prefectura.

Image
Image
Image