Două gospodării mistuite de flăcări în județul Buzău, miercuri dimineață

Două

Pompierii buzoieni au intervenit astăzi la stingerea a două incendii: unul în localitatea Sihlea și cel de al doilea localitatea Furtunești.

 Miercuri, 21 ianuarie, dimineață, pompierii din cadrul ISU Buzău au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Sihlea, sat Voetin.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la nivelul unei locuințe cu o suprafață de aproximativ 120 mp.

La fața locului au acțioant două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și o ambulanță SMURD.

Prin eforturile pompierilor, incendiul a fost localizat și lichidat, pompierii intervenind și pentru înlăturarea efectelor negative.

Potrivit reprezentanților ISU Buzău, în jurul orei 9:30, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Furtunești, comuna Gura Teghii.

La intervenție s-au deplasat două autospeciale de stingere din cadrul Stației de Pompieri Mărunțișu și al Punctului de Lucru Nehoiu.

La ora 10,46 pompierii au transmis faptul că incendiul a fost lichidat. A ars acoperișul locuinței pe o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați.

Susrp foto ilustrativ, ISU BUZĂU.