Mai mulţi părinţi acuză o angajată a unei creşe din Năvodari că le-ar fi maltratat copiii. Bănuind că îngrijitoarele ţipă la copii şi chiar îi bruschează, un părinte a montat un sistem de înregistrare audio în hainele copilului său.
Aşa a auzit o voce feminină care le vorbea foarte urât celor mici şi chiar îi spunea unuia dintre ei să se spele pe faţă cu apa din toaletă. „Numai figuri ai în cap! Fir-ai a naibii de zăpăcită, în ce hal poate să alerge şi umflatul ăsta se ia după ea”, se aude pe fişierul audio.
Oamenii legii au deschis o anchetă, pentru a verifica dacă este vorba despre maltratare a copiilor. Părinţii copiilor au pus la dispoziţia autorităţilor fişiere audio prin care susţin reclamaţia de rele tratamente şi agresare a copiilor lor în timpul programului de la creşă. De asemenea, poliţiştii au mers la unitatea respectivă, de unde au ridicat şi înregistrările de pe camerele video.
„Se fac toate demersurile pentru lămurirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.
Potrivit cugetliber.ro, este vorba de Creşa nr. 20, care este în administrarea Primăriei Năvodari, și pentru situația semnalată a fost deja constituită o comisie de anchetă.
„În cazul incidentului de la Creșa nr. 20, Primăria Năvodari a demarat procedura de cercetare disciplinară a persoanelor implicate, conform prevederilor legale în vigoare. Comisia de cercetare disciplinară din cadrul aparatului de specialitate al primarului va analiza și va dispune măsurile care se impun, conform Codului Muncii. Menționăm că situația apărută este regretabilă și considerăm astfel de comportamente la locul de muncă intolerabile, atât din punct de vedere uman, cât și legal, mai cu seamă în relația cu copiii, fiind conștienți de efectele nefaste asupra personalității lor. Este un incident izolat, nu au mai existat astfel de situații până în prezent, iar cei vinovați vor suporta consecințele faptelor lor. De asemenea, sperăm că acest eveniment neplăcut să nu creeze impresia că în cadrul creșei, copiii nu ar beneficia de servicii corespunzătoare, conform nevoilor lor de creștere și dezvoltare. Primăria orașului Năvodari este deschisă în relația cu părinții copiilor și orice sesizare va fi analizată riguros, pentru a preîntâmpina alte situații de acest gen!”, precizează reprezentanţii Primăriei Năvodari.