Aproape 200 de polițiști din țară delegați, de astăzi, pe litoral

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Poliția Română a luat măsuri suplimentare pentru siguranța cetățenilor, prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și liniștii publice, pe durata sezonului estival. Începând de astăzi și până pe 4 septembrie, peste 180 de polițiști vor fi delegați din teritoriu și vor acționa suplimentar față de dispozitivul curent, în zona stațiunilor de la Marea Neagră.

"În perioada 27 iunie - 4 septembrie a.c., pe lângă dispozitivul de siguranță publică asigurat de structurile teritoriale din județul Constanța, vor acționa polițiști din țară, de la formațiunile de ordine publică, investigații criminale și criminalistică, pentru a acorda sprijin colegilor constănțeni. Pe durata întregului sezon estival, polițiștii vor desfășura activități pentru combaterea infracționalității stradale, traficului și consumului de droguri, prostituției și proxenetismului.În plus, polițiștii vor monitoriza permanent stările conflictuale și persoanele cunoscute cu un comportament social agresiv, pentru a preveni actele de violență, inclusiv cea intrafamilială.  De asemenea, vor fi derulate mai multe campanii pentru informarea turiştilor cu privire la prevenirea furturilor din camerele de hotel, din autoturime, de pe plajă, a dispariţiilor de minori şi a prevenirii conducerii autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice", a informat IGPR.

Image