Un bărbat care tăia stuf și-a ucis, din greșeală, cu drujba, copilul de 7 ani

accident mortal tulcea drujba
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un accident cumplit, soldat cu decesul unui copil de 7 ani, a avut loc în județul Tulcea. Un bărbat și-a rănit mortal fiul cu drujba pe care o folosea.

Tragedia s-a petrecut miercuri după-amiază.

“Din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din localitatea Turcoaia, județul Tulcea, în timp ce tăia cu un motofierăstrău mecanic, tip drujbă, stuf la stâna de animale situată în aceeași localitate, pe fondul neatenției, l-ar fi atins pe fiul său, în vârstă de 7 ani cu motofierăstrăul funcțional în zona gâtului. În urma leziunilor provocate, echipajul de ambulanță sosit la fața locului a declarat decesul minorului”, au relatat reprezentanții Poliției județene.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

În continuare, polițiștii fac verificări în vederea stabilirii tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii tragediei de la Turcoaia.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!  

Foto cu caracter ilustrativ

Image