fbpx

Cazul bărbatului decedat la Piteşti: Moartea a fost violentă; cauza a fost asfixia mecanică

Cazul bărbatului decedat la Piteşti: Moartea a fost violentă; cauza a fost asfixia mecanică

Moartea unui bărbat care a decedat în timp ce era evacuat de poliţişti de pe o terasă din municipiul Piteşti a fost una violentă, survenită în urma unui politraumatism, iar cauza imediată de deces a fost asfixia mecanică, a declarat, duminică, potrivit AGERPRES, medicul şef Dan Manu, care a prezentat rezultatele autopsiei, într-o conferinţă de presă la Piteşti.

"Dorim să prezentăm rezultatele preliminare ale autopsiei. (...) Am constatat că moartea a fost violentă, survenită în urma unui politraumatism, iar cauza imediată de deces a fost asfixia mecanică, iar ca mecanism generator a fost comprimarea părţilor moi ale gâtului şi ale toracelui", a spus Dan Manu, în prezenţa prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, instituţie ce efectuează cercetări în acest caz.

În urma evenimentului de vineri, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă şi ucidere din culpă, iar cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş.

Un bărbat a intrat în stop cardio-respirator şi a murit, vineri, în timp ce era evacuat de poliţişti de pe o terasă din municipiul Piteşti, unde izbucnise un incendiu.

"Laboratorul de toxicologie medico-legală m-a informat că are o alcoolemie de peste 2 la mie. Infarct nu este, (...) sunt mai multe traumatisme, şi cranio-cerebrale, evident care s-au putut produce prin cădere şi lovire (...) şi aceste leziuni traumatice, care au dus la asfixia mecanică, traumatismul cervical şi traumatismul toracic", a precizat Dan Manu, potrivit sursei citate.

El a arătat că, în urma rezultatelor preliminare ale autopsiei, moartea a fost violentă, survenită în urma unui politraumatism, iar cauza imediată de deces a fost asfixia mecanică, iar ca mecanism generator a fost comprimarea părţilor moi ale gâtului şi ale toracelui.

În urma evenimentului de vineri, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă şi ucidere din culpă, iar cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş.

Sursă foto captura Digi24.

Image
Image
Image

Publish modules to the "offcanvas" position.