Aproape 600 de locuri libere pentru a doua etapă a înscrierilor la pregătitoare, în școlile din Dâmbovița

Aproape 600 de locuri libere pentru a doua etapă a înscrierilor la pregătitoare, în școlile din Dâmbovița

Aproape 600 din cele 3.949 de locuri aprobate la clasa pregătitoare, în Dâmbovița, pentru anul școlar 2021 – 2021, au rămas neocupate după încheierea primei etape a înscrierilor.

Situația a fost publicată de Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, în pregătirea celei de-a doua etape de înscriere.

Dacă, în majoritatea unităților de învățământ, locurile au fost ocupate sau clasele sunt aproape complete la acest moment, în alte cazuri vorbim despre aproape o clasă rămasă neocupată.

Sunt 26 de locuri libere la învățământul tradițional, de masă, la Școala “Mihai Viteazul” din Pucioasa, din totalul de 50 cuprinse în oferta de școlarizare de anul viitor. Practic, aici au existat cereri pentru mai puțin de o clasă din două aprobate.

21 de locuri libere, din 25 aprobate, sunt și la Târgoviște, la Școala “Paul Bănică”, iar 16 din 22 la clasa în sistem step by step de la Școala “Smaranda Gheorghiu”, din municipiu.

Lista completată a locurilor libere pentru etapa a II-a poate fi consultată AICI.

Potrivit procedurii publicate de ISJ Dâmbovița, la finalul săptămânii trecute, în perioada 24-31 mai, părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în prima etapă de înscriere sau care nu au participat la prima etapă de înscriere pot alege din lista școlilor care au locuri libere pentru a doua etapă. Pe cererea de înscriere pot fi trecute cel mult trei opțiuni, în ordinea preferințelor, solicitările urmând să fie depuse la secretarul unității de învățământ preferate sau trimise on-line, prin e-mail ori poștă, alături de restul documentelor de înscriere.

Cererile vor fi soluționate la începutul lunii iunie.

Dacă, și după această etapă, vor rămâne copii neînscriși la clasa pregătitoare, solicitările pentru aceștia vor fi soluționate la nivelul ISJ Dâmbovița, în perioada 1-6 septembrie.

 

Image
Image
Image