Marți 30 decembrie, polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Petrești au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii comerțului ilicit de materiale pirotehnice, în comuna Corbii Mari.
Potrivit reprezentanților IPJ Dâmbovița, în incinta unei societăți comerciale au fost identificate peste 200 materiale pirotehnice, în valoare de 300 de lei, deținute fără drept. Acestea au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1 și P1, efectuate fără drept.
Petarde și artificii interzise confiscate de jandarmii ialomițeni
În aceeași zi de 30 decembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Orașului Titu, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, în orașul Titu și în municipiul Târgoviște, la locuințele a două persoane, cu vârste cuprinse între 31 și 43 de ani.
Cercetările sunt efectuate în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1 și P1, efectuate fără drept.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, polițiștii au descoperit și indisponibilizat aproximativ 2.000 de kilograme de articole pirotehnice (baterii de artificii din categoriile F2, F3, F4), în valoare de 50.000 de lei.
Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, în vederea administrării întregului probatoriu.
Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Românii care folosesc de Revelion petarde și artificii interzise riscă închisoarea
Sursă foto/video IPJ Dâmbovița


