Mesajul pompierilor dâmbovițeni pentru cetățeni: arderea vegetației este interzisă, extrem de periculoasă

arderea vegetației
Arderea vegetației este interzisă!
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

În urma faptului ca în doar 24 de ore pompierii au intervenit la stingerea a nu mai puțin de 9 incendii de vegetație uscată, ISU Dâmbovița reamintește cetățenilor că pe lângă faptul că arderea miriștilor este interzisă, această practică este extrem de periculoasă și poate duce la tragedii.

"În ultimele 24 de ore echipajele noastre au intervenit pentru stingerea a 9 incendii de vegetație, care au afectat aproximativ 10 hectare de teren.

Reamintim cetățenilor că arderea vegetației este interzisă, extrem de periculoasă și poate duce la tragedii. Iată câteva motive pentru a evita această practică:

Risc major de propagare rapidă a incendiilor - vântul și condițiile meteorologice pot transforma rapid un foc mic într-un incendiu de proporții.

Pericol pentru vieți omenești și bunuri - incendiile de vegetație pot ajunge în zone locuite, punând în pericol casele și viețile oamenilor.

Impact negativ asupra mediului - distrugerea habitatelor naturale și poluarea aerului sunt consecințe grave ale incendiilor de vegetație.

Ce puteți face pentru a preveni incendiile de vegetație:

Nu folosiți focul deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt.

Fiți vigilenți și semnalați orice început de incendiu la numărul de urgență 112.

Împreună protejăm mediul înconjurător și comunitățile noastre!"

 

 

Image