Mormântul unui tânăr decedat la 18 ani, profanat

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Familia unui tânăr care a murit în urmă cu o lună, la numai 18 ani, a avut parte de clipe de durere şi indignare, marți. Mormântul băiatului a fost profanat de indivizi rămaşi încă necunoscuţi. A fost sesizată Poliția.

Potrivit gorj-domino.ro, anchetatoriicred că autorii au deschis sicriul ca să ajungă la obiecte din aur. Decedatul avea cămașa descheiată, în zona gâtului, potrivit unor surse judiciare.
„La data de 14 ianuarie, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești au fost sesizați de către un bărbat de 38 de ani, din comuna Săulești, cu privire la faptul că monumentul funerar unde a fost înhumat fiul său a fost deschis. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în noaptea de 13/14 ianuarie, persoane necunoscute au deschis monumentul funerar în care se afla cadavrul unui tânăr de 18 ani, prin îndepărtarea plăcii de beton ce servea drept capac, sicriul fiind deschis. Din primele cercetări s-a mai stabilit că nu sunt bunuri, valori sau obiecte vestimentare lipsă aparținând monumentului funerar sau cadavrului. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de profanare de morminte, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, potrivit sursei citate.
Anchetatorii au ridicat amprente de la faţa locului şi urmează să audieze câţiva suspecţi.

Sursă foto gorj-domino.ro.

 

Image