Două persoane au fost reținute de Poliție pentru că ar fi bătut un învățător. Acesta a fost agresat fiindcă a pedepsit un elev.
Surse din rândul anchetatorilor au dezvăluit, pentru News.ro, că totul ar fi început de la un copil în vârstă de 9 ani care joi ar fi scris mai multe prostii în caiet, în timpul orelor de curs. Învăţătorul i-a atras atenţia să înceteze, dar elevul a continuat să scrie, iar cadrul didactic l-ar fi pedepsit punându-l să stea în genunchi în faţa clasei.
După încheierea cursurilor, băiatul s-a dus acasă şi a povestit cele întâmplate. Un frate mai mare, sora şi concubinul mamei au mers la şcoală să îl tragă la răspundere pe dascăl, l-au așteptat să iasă și s-ar fi năpustit asupra lui. Dascălul a încercat să se refugieze în şcoală, însă agresorii furioşi l-au urmat în curte, unde au continuat să îl lovească. Un martor a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a solicitat intervenţia Poliţiei, relatează News.ro.
Atacatorii au fost duşi la audieri, iar învăţătorului i-au fost acordate îngrijiri în incinta şcolii.
Opt tineri, inclusiv minori, reținuți pentru că au bătut un tânăr cu care își dăduseră întâlnire
Poliţiştii au decis să îi reţină pe cei doi bărbaţi pentru 24 de ore, mai ales că unul dintre ei a mai fost condamnat pentru tentativă de omor. Ei sunt cercetaţi pentru loviri şi alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi violarea sediului profesional deoarece au intrat în curtea şcolii fără încuviinţarea reprezentanţilor instituţiei.