Centrul de Transfuzie Sanguină a anunțat că are stocuri suficiente de componente sanguine, așa că limitează temporar numărul donatorilor.
„Având în vedere stocurile mari de componente sanguine existente în prezent, sunt acceptați la donare doar cei care au mai donat în ultimii 5 ani.
În momentul în care stocurile vor fi optime, vom reveni la primirea tuturor donatorilor”, a anunțat conducerea Centrului de Transfuzie Sanguină Ploiești.
După ce s-a confruntat, ani la rând, cu o criză permanentă de donatori, de la începutul lui 2024 Centrul de Transfuzie Sanguină a făcut mai multe astfel de anunțuri, limitând numărul de donatori.
Interesul oamenilor pentru donare a crescut semnificativ odată cu modificarea legislației care a majorat valoarea tichetelor acordate la donarea de sânge, de la 67 la 280 de lei.
Alertă în fermele din România. Intrările de carne și lapte din Ungaria și Slovacia au fost interzise din cauza unui focar de febră aftoasă