„Istoriile Ploieștiului în benzi desenate”. Ineditul volum va fi lansat vineri, la Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga”

Istoriile Ploieștiului în benzi desenate lansare

Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” va organiza vineri evenimentul pentru lansarea volumului „Istoriile Ploieștiului în benzi desenate”, o inițiativă inedită dedicată publicului de toate vârstele.

Lansarea va avea loc vineri, 30 ianuarie, de la ora 11.30, la Sala Nichita Stănescu a Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga” din Ploiești.

Volumul „Istoriile Ploieștiului în benzi desenate” propune „o abordare originală și accesibilă a istoriei locale, îmbinând rigoarea documentării cu expresivitatea benzii desenate, într-un demers cultural dedicat publicului de toate vârstele. Prin ilustrații sugestive și narațiuni dinamice, cititorii sunt invitați să descopere episoade, personaje și momente definitorii din trecutul Ploieștiului, reinterpretate într-un format modern și atractiv”, explică reprezentanții Primăriei Ploiești.

Proiectul este semnat de Dorin Stănescu, Bogdan Buturugă, Ștefan Buturugă, Octav Ungureanu și Alexandru Ciubotariu.

Evenimentul de vineri va include prezentarea volumului, intervenții ale autorilor și ale organizatorilor, precum și un dialog cu publicul despre importanța noilor forme de promovare a patrimoniului cultural local.

Accesul publicului va fi liber.