Grupul ungar MVM va prelua în această vară E.ON Energie România (estimare)

MVM E.ON Energie

Compania de stat ungară MVM Zrt. (MVM Group) estimează că va finaliza tranzacția referitoare la preluarea pachetului majoritar de acțiuni la divizia de furnizare gaze și energie electrică a E.ON Energie România în lunile iunie sau iulie.

Declaraţia a fost făcută joi de directorul MVM, Karoly Matrai, pentru portalul Portfolio.hu, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Grupul MVM, a doua cea mai mare companie din Ungaria, a semnat, în luna decembrie a anului trecut, un acord privind achiziția diviziei de soluții pentru gospodării și clienți a companiei E.ON din România. Conform acordului, MVM va achiziționa o participație de 68% în cadrul E.ON Energie România și o participație de 98% în E.ON Asist Complet.

Tranzacția este așteptată să se finalizeze în 2025, după obținerea tuturor aprobărilor necesare din partea autorităților competente. Cele două companii au decis să nu facă publică valoarea tranzacției.
Ministerul român al Energiei a sesizat, la mijlocul lunii ianuarie, Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe în legătură cu tranzacția prin care compania de stat ungară intenționează să achiziționeze divizia de furnizare gaze și energie electrică a E.ON Energie România. Ministerul Energiei a arătat că, în urma unei analize riguroase, a identificat multiple teme de analiză aprofundată privind impactul posibilei tranzacții asupra securității naționale a României.

Karoly Matrai a declarat joi că MVM nu are intenția de a vinde companiile pe care intenționează să le achiziționeze în România și, în plus, a spus că MVM își va aproviziona clienții din România cu gaze din surse locale.
E.ON Energie Romania este unul din cei mai mari furnizori de gaze și electricitate din România, deservind aproximativ 3,4 milioane de clienți.