BACALAUREAT 2023. Nota de 1,60, a unui candidat din Prahova, a devenit peste noapte 9,60. Explicația Inspectoratului Școlar Județean

lucrare nota 1 la bacalaureat
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un candidat din Prahova care a avut inițial 1,60 la a treia probă scrisă a examenului de Bacalaureat a apărut în sistem cu notă finală 9,60, fără ca în dreptul său să apară mențiunea că ar fi existat vreo contestație și nici vreo trimitere la punctajul anunțat prima dată, așa cum se întâmplă în situațiile în care sunt depuse cereri de recorectare.

 

Cazul a fost semnalat de părinți de la Colegiul Național "Ion Luca Caragiale" Ploiești și este confirmat de screenshot-urile după listele cu rezultatele inițiale, înainte de contestații, liste care în prezent nu mai pot fi accesate pe portalul bacalaureat.edu.ro. 

Candidatul respectiv a apărut în sistem, inițial, cu nota 1,60 la proba la alegere, pe care a susținut-o la disciplina Logică, argumentare și comunicare. 

În dreptul acestui cod, rezultatele finale anunță că, după contestație, nota la Istorie a fost modificată din 8,15 în 7,10. Pe de altă parte, apare modificată și nota la ultimă probă, cea la disciplina Logică, de la 1,60 la 9,60. În schimb, sistemul nu arată că în acest caz ar fi fost cerută recorectarea lucrării.

Întrebată cu privire la acest caz, Ilona Rizea, inspectorul școlar general al ISJ Prahova, spune că la mijloc ar fi o eroare umană, iar diferența dintre cele două liste este dovada că situația a fost remediată.

"Toată derularea unui examen național implică resursă umană: comisii, profesori, evaluator. Cu siguranță acolo a fost o eroare umană a profesorilor evaluatori care au consemnat pe lucrare o altă notă, nu cea pe care o acordaseră în borderoul de notare. Graba, presiunea, oboseala își spun la un moment dat cuvântul. Probabil că acel 9 a fost citit 1. A fost o situație semnalată, s-a remediat pentru că borderoul de notare a confirmat că lucrarea copilului nu era de 1, și atunci această situație s-a remediat.

Este adevărat că se creează un context nefericit, poate chiar dramatic pentru copil, pentru familia copilului, însă, deși nu ne dorim, se pot întâmpla și astfel de situații. Important este că s-a remediat, copilul avea note foarte bune și la celelalte două discipline și numai un accident ar fi putut fi cauza unei note de 1.

(...) Aici vorbim de o lucrare a unui copil din Prahova, corectată în alt județ", a declarat Ilona Rizea.

Declarația integrală o puteți urmări mai jos (de la min. 10.45):

Potrivit unor surse, lucrarea în cauză ar fi fost corectată în Dolj și ar fi existat și o contestație depusă în acest caz, la care familia ar fi renunțat după ce greșeala a fost depistată și remediată.

Metodologia examenului de Bacalaureat prevede, la art. 68, că "după încheierea, de către ambii profesori, a acţiunii de evaluare, borderourile întocmite şi semnate de fiecare profesor evaluator sunt predate preşedintelui comisiei, odată cu lucrările evaluate. După ce preşedintele comisiei se asigură că între notele acordate de cei doi profesori evaluatori este o diferenţă de cel mult un punct, notele obţinute se trec, pe fiecare lucrare în parte, cu cerneală roşie, de către profesorii evaluatori, după ce este verificată concordanţa cu borderourile individuale, şi se semnează de aceştia. Media finală se trece pe lucrare, în prezenţa profesorilor evaluatori, de către preşedintele comisiei. Preşedintele comisiei calculează media finală, ca medie aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de evaluatori, fără rotunjire, şi semnează." 

Art. 72 din același document stabilește: "Comisiile judeţene/ a municipiul Bucureşti/ regionale de contestaţii reevaluează lucrările primite şi acordă note lucrărilor contestate, conform baremelor de evaluare pentru probele scrise. (2) Toate procedurile privind desfăşurarea activităţii în centrele zonale de evaluare sunt respectate şi în cazul comisiei judeţene de contestaţii. (3) După terminarea evaluării şi deschiderea lucrărilor, preşedintele comisiei de contestaţii analizează notele acordate după reevaluare, în comparaţie cu cele acordate iniţial. În situaţia în care se constată diferenţe de notare mai mari de 1,50 puncte, în plus sau în minus, între notele de la evaluarea iniţială şi cele de la contestaţii, preşedintele comisiei de contestaţii decide reevaluarea lucrărilor respective de către o a treia comisie, formată din alţi profesori cu experienţă, alţii decât cei care au evaluat iniţial lucrările în centrul de contestaţii. Reevaluarea se va face după o nouă secretizare a lucrărilor, respectând cu stricteţe baremul de evaluare şi toate procedurile de evaluare. Nota acordată de a treia comisie este nota care va fi acordată de comisia de contestaţii."

VEZI ȘI >>> BACALAUREAT 2023. Topul liceelor din județ, în funcție de media de la examen

În ceea ce privește răspunderea disciplinară, art. 82 stabilește că "în cazul în care se constată diferenţe mai mari de 1,50 puncte – în plus sau în minus – între nota iniţială şi nota obţinută la contestaţii sau, după caz, între nota obţinută în cadrul examenului de bacalaureat şi nota obţinută la reevaluările decise de comisia judeţeană sau de Comisia Naţională de Bacalaureat, inspectoratele şcolare analizează situaţia, în termen de 5 de zile de la primirea rezultatelor la contestaţii, respectiv la reevaluare. În situaţii justificate, se va declanşa procedura de cercetare disciplinară, conform prezentei metodologii, pentru sancţionarea celor care se fac vinovaţi de comiterea abaterilor". Potrivit Metologiei, sancțiunile pot fi:

a) observaţie scrisă;

b) avertisment;

c) diminuarea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizaţia de conducere, de îndrumare şi de control, cu până la 15%, pe o perioadă de 1 - 6 luni;

d) destituirea din funcţia de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământ;

e) desfacerea disciplinară a contractului de muncă.

 

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image