Ingrid Vârlan, singura româncă rămasă în cursa admiterii la Academia Militară “West Point” (SUA)

Ingrid Vârlan, singura româncă rămasă în cursa admiterii la Academia Militară “West Point” (SUA)
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

O ploieșteancă, elevă a Colegiului Militar “Dimitrie Cantemir” de la Breaza, este la o probă distanță de a fi admisă la Academie Militară “West Point”.  Ingrid Vârlan este, de fapt, singurul candidat român rămas în cursă, la admiterea organizată în acest an de prestigioasa academie din SUA. Astăzi, ea susține ultimul examen.

 

Dacă numele vă este cunoscut, memoria nu vă înșală. În 2018, Ingrid Vârlan se număra printre absolvenții prahoveni care obțineau 10 pe linie la Evaluarea Națională. Pregătită, în gimnaziu, la Școala Spectrum, din Ploiești, Ingrid a ales ca liceul să-l urmeze la Breaza, unde a fost admisă, evident, fără emoții. Ba mai mult, iată că acum reușita ei stârnește emoții în întreaga școală care i-a fost a doua casă în ultimii patru ani. Și asta pentru că Ingrid Vârlan este singurul candidat din România care susține, astăzi, ultima probă a admiterii la “West Point”.

Citiți și: Absolvenții prahoveni cu 10 pe linie, premiați de Ministerul Educației

“Elev plutonier adjutant Ingrid Vârlan a unit munca cu pasiunea și perseverența cu dorința, pentru a-și îndeplini visul, acela de a fi admisă în Academia Militară «West Point».

A reușit să răzbată într-o competiție dură și să rămână singurul candidat pentru România, după susținerea tuturor probelor: verificarea cunoștințelor de limbă engleză, examinarea psihologică, vizita medicală, evaluarea nivelului de pregătire fizică și interviu cu reprezentanți ai Ambasadei SUA în România.

Disciplinată, ambițioasă, serioasă, perfecționistă și determinată, Ingrid este un elev model pentru generația ei, datorită rezultatelor obținute în procesul de învățământ, a comportamentului exemplar și a unei atitudini pozitive manifestate pe parcursul celor patru ani, în Colegiul Național Militar «Dimitrie Cantemir».

A trecut cu brio de examenul TOEFL, care i-a măsurat abilitatea de a utiliza limba engleză, în context academic.

Pe 12 martie 2022, urmează să susțină ultimul examen din procesul admiterii, SAT, bacalaureatul american.

Mult succes, Ingrid, iar rezultatul să fie pe măsura pregătirii tale, riguroase și temeinice!” i-au transmis colegii și profesorii de la Breaza.

Trebuie spus, însă, că performanța ploieștencei nu este o premieră pentru Colegiul Militar de la Breaza. În 2018, Răzvan Cristeaa reușit să intre la Academia Militară “West Point”.

Citiți și: Premieră pentru Colegiul Militar "Dimitrie Cantemir" de la Breaza. Elevul Răzvan Cristea a fost admis la prestigioasa academie militară West Point

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

 

Image