Sprijin local pentru elevii CNILC Ploiești calificați la Campionatul Mondial de Robotică din SUA

cj prahova stimulent financiar robotică
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Consilierii județeni vor discuta, astăzi, un proiect privind alocarea unui stimulent financiar pentru elevii calificați la Campionatul Mondial de Robotică. La competiția de la Houston, printre reprezentanții României se vor număra membrii a două echipe de la Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” Ploiești.

La finala națională, Eastern Foxes a obținut calificarea la Mondialul din SUA ca lider al uneia dintre alianțele finaliste. De asemenea, s-a calificat pentru a merge la Houston Luca Pantelimon, membru al echipei InfO(1) Robotics. El este unul dintre tinerii incluși pe Dean's List, datorită calităților de lider dovedite pe parcursul competiției.

Deplasarea în SUA implică, însă, o serie de cheltuieli, iar elevii ploieșteni lansaseră deja un apel la sprijin din partea comunității locale. 

Aleșii județeni discută așadar, astăzi, alocarea unui stimulent financiar pentru tinerii ploieșteni care se vor afla printre reprezentanții României la Houston.

„Consiliul Județean are asigurate fonduri pentru acordarea stimulentelor financiare elevilor care au obținut distincții, medalii și premii speciale și cadrelor didactice care s-au ocupat de pregătirea acestora și cuantumul stimulentelor financiare prevăzute se aprobă prin hotărâre a consiliului județean;

Văzând scrisoarea 195/31.03.2025 a Centrului Județean de Excelență Prahova și rezultatele membrilor echipelor de robotică «Eastern Foxes» și «InfO(1) Robotics» de la Colegiul Național «Ion Luca Caragiale» – Ploiești;

Stimulentul financiar se stabilește cu respectarea prevederilor din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare și se acordă în mod nediscriminatoriu și va fi în cuantum brut de 12.600 lei/persoană. Acordarea sumei se va face în baza prezentării următoarelor documente: copie act de identitate/ certificate de naștere, dovada distincției obținute și declarație de consimțământ a cadrului didactic/ elevul major/ părintele/ tutorelui/ reprezentantul legal al elevului minor, cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.

Suma totală brută a stimulentelor financiare este în cuantum de 252.000 lei și se va aloca din bugetul propriu al județului Prahova”, detaliază referatul de aprobare atașat proiectului de hotărâre.

Campionatul Mondial de Robotică din acest an va avea loc în perioada 16 - 19 aprilie, în Texas (SUA), la Houston.

 

 

 

Image
Image