Programul național “Masă sănătoasă” continuă şi este un program important, nu doar din punct de vedere social, după cum a explicat ministrul Educaţiei la finalul şedinţei de guvern de marţi.
Ministrul Daniel David a declarat marţi că vede programul “Masă sănătoasă” drept “un mecanism psiho-educațional, pentru că avem o problemă majoră legată de abandonul școlar, iar toate studiile de specialitate arată că și această componentă socială are un rol fundamental în a preveni și a controla abandonul școlar”.
În actualul an şcolar, programul este extins la 500.000 de beneficiari, elevi preșcolari și din învățământul preuniversitar.
Șase milioane de euro, finanțare pentru proiectele derulate de UPG Ploiești în vederea reducerii abandonului școlar
Ținta este ca toţi elevii din învăţământul primar să beneficieze de acest program, până în 2029.
“În curând vom veni și cu o altă hotărâre de guvern pentru a detalia concret unitățile administrativ-teritoriale și unitățile școlare care vor beneficia de acest program, dar ideea este să continuăm practic în acele unități pe care le-am avut și în anul trecut.”, a declarat ministrul David.