fbpx

FOTO | Scropoasa, lacul de smarald din inima Parcului Natural Bucegi

FOTO | Scropoasa, lacul de smarald din inima Parcului Natural Bucegi

Lacul Scorpoasa nu este foarte cunoscut, dar este de o frumusețe rar întâlnită, la fel ca, de altfel, întreaga zonă. Este unul dintre obiectivele pe care Romsilva le promovează pin intermediul rețelelor de socializare.

 

„Deși mai puțin cunoscut, Lacul Scropoasa este de-o frumusețe încântătoare. Întinderea de apă are culoarea smaraldului, iar zona pitorească din jurul său îi încântă pe turiștii care ajung în zonă. Este situat în Parcul Natural Bucegi, în inima munților, la o altitudine de 1197 metri, are o lungime de 800 metri și o adâncime de aproximativ 15 metri.

Dacă ajungeți la Lacul Scropoasa, mai puteți vizita si Cheile Orzei, Lacul Bolboci, Cascada 7 Izvoare, Cheile Zănoagei”, îndeamnă cei de la Romsilva.

Din păcate, momentan, traseul spre Lacul Scropoasa, din Cheile Zănoagei, este închis deoarece podețele din Cheile Zănoagei au fost luate de apă, iar la intrarea pe poteca turistică sunt foarte multe aluviuni, arbori dezrădacinați și resturi de masă lemnoasă. Este însă un obiectiv pe care merită să-l includeți pe lista locurilor de vizitat, așa cum demonstrează și imaginile surprinse cu ajutorul unei drone și publicate de Romsilva.

 

 

Parcul Natural Bucegi, unul din cele 22 de parcuri administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, are o suprafață de peste 32.000 de hectare, din care aproape 21.500 de hectare sunt păduri.  Pe raza parcului sunt amenajate 52 de trasee turistice, pe patru magistrale marcate cu benzi roșii, galbene și albastre, precum și cruce albastră.

 

Sursa foto: Regia Națională a Pădurilor – Romsilva

 

Image
Image
Image

Publish modules to the "offcanvas" position.