Argint pentru patinatorul Eduard Nițu la CN și Cupa României

Patinaj CSM Ploiești

Patru sportivi ai secţiei de patinaj viteză a CSM Ploieşti au participat la Campionatul Naţional de Poliatlon Seniori şi Cupa României

Competiţiile au fost găzduite de „Max Aigner Arena”, din Inzell (Germania). Principala performanţă i-a aparţinut lui Eduard Niţu care a devenit vicecampion naţional la Poliatlon şi medaliat cu argint la Cupa României, categoria seniori. Sportivul pregătit de Marius Băcilă a ocupat locul 1 în probele lui favorite, 500 m şi 1000 m, şi a venit pe 3 la 1500 m şi 5000 m. situîndu-se, finalmente, pe poziţia secundă în clasamentul general, după Adrian Fierar (CSU Cluj-Napoca). 
Rezultatele lui Eduard Niţu au fost următoarele:
Locul 1 la 500 metri (35,96 secunde – nou record personal şi, evident, season best)
Locul 1 la 1000 metri (1.10,93 minute – nou record personal şi season best)
Locul 3 la 1500 metri (1.53,94 minute – season best)
Locul 3 la 5000 metri (7.23,05 minute – nou record personal şi season best)
Locul 2 în clasamentul general cu 153.710 puncte, după Adrian Fierar (152.900 puncte).
CSM Ploieşti i-a mai avut înscrişi la Cupa României pe Yanis Şoptăreanu (juniori B), David Mereuţă şi Ioana Stan (ambii juniori C), care au avut următoarele rezultate:
Yanis Şoptăreanu – Juniori B
Locul 4 în toate cele patru probe şi în clasamentul general, timpii realizaţi fiind 44,99 secunde (500 metri), 1.32,80 minute (1000 metri), 2.26,79 minute (1500 metri) şi 5.27,65 minute (3000 metri), toţi reprezentând noi recorduri personale şi season best.
David Mereuţă – Juniori C
Locul 6 la 500 metri (45,23 – nou record personal, season best şi 46,05)
Locul 5 la 1000 metri (1.30,52 minute – nou record personal, season best)
Locul 5 la 1500 metri (2.21,12 minute – nou record personal, season best)
Locul 5 în clasamentul general
Ioana Stan – Junioare C
Locul 7 la 500 metri (47,36 – nou record personal şi season best şi 48,03)
Locul 6 la 1000 metri (1.42,68 minute – season best)
Locul 7 la 1500 metri (2.52,50 minute – season best)
Locul 7 în clasamentul general.