Performanță pentru Eduard Nițu. Campion național la 1000 metri

Patinaj CSM Ploiești

Patinatorul Eduard Nițu a obținut o remarcabilă performanță

Cinci dintre sportivii secţiei de patinaj viteză a CSM Ploieşti au participat la Campionatul Naţional pe probe Seniori, respectiv Campionatul Naţional pe probe si Poliatlon pentru Juniori. Competiţiile au fost găzduite de „Max Aicher Arena”, din Inzell (Germania). Eduard Niţu a devenit campion naţional de seniori în proba de 1000 metri, vicecampion la 500 metri şi medaliat cu bronz la 1500 metri. La nivel de juniori, CSM Ploieşti a obţinut trei medalii de bronz, toate prin David Mereuţă la categoria Juniori C: două în proba de 500 metri şi una în clasamentul general. Performanțele celor cinci sportivi înscrişi în concurs de antrenorul Marius Băcilă au fost următoarele:
Seniori
– Eduard Niţu – locul 1 la 1000 metri, locul 2 la 500 metri şi locul 3 la 1500 metri;
– Sebastian Mihalache – locul 5 la 500 metri, locul 6 la 1000 metri;
Juniori B
– Yanis Şoptăreanu – locul 4 la 500 metri, locul 4 la 1000 metri, locul 4 la 1500 metri şi locul 4 la 3000 metri; locul 4 în clasamentul general;
Junioare C
– Ioana Stan – locul 7 la 2×500 metri; locul 7 la 1000 metri şi locul 6 la 1500 metri; locul 6 în clasamentul general;
Juniori C
– David Mereuţă – locul 3 la 2×500 metri, locul 5 la 1000 metri, locul 4 la 1500 metri; locul 3 în clasamentul general.