Echipa masculină de baschet CSM BBA Petrolul a cedat clar în deplasarea de la Târgu Mureș
Baschetbaliștii de la CSM BBA Petrolul au început bine disputa de la Târgu Mureș, cu prestație bună în primele două sferturi, dar au cedat teren după pauză. Mureșenii, o trupă experimentată, au profitat și au dus jocul la un final 92-76. Pentru CSM BBA Petrolul Ploieşti au jucat: D. Laster Jr. (19 puncte, 1×3), Stuckey Jr. (17, 3×3), L. Diaconescu (16), J. Edwards (10, 1×3), V. Corpodean (5, 1×3), Tsartsidze (3), C. Dinu (3, 1×3), Matic (3) şi R. Pătraru.
În etapa următoare, CSM BBA Petrolul Ploieşti joacă vineri, de la ora 18:00, în Sala „Olimpia”, cu CSO Voluntari.