Petrolul a cedat în deplasarea de la Arad la ultima fază a partidei
Petrolul a pierdut meciul cu UTA, la Arad, 0-1, după golul gazdelor marcat de Alin Roman la ultima fază a partidei. Eugen Neagoe, antrenorul ”lupilor galbeni”, a luat atitudine după înfrângerea echipei sale. ”Ne-am luptat de la egal la egal, am avut ocazii mai mari decât UTA. Nu-mi aduc aminte să fi avut ei ceva special. Jocul s-a încheiat 0-0, din punctul meu de vedere. Dar nu am ce să mai comentez, am văzut faza din prima repriză... Nu vreau să fiu chemat pe la comisii.A început jocul și ne-a atras atenția când am schimbat un jucător, că am depășit spațiul. Nu sunt delegat să nu pot să depășesc spațiul. Fraților, ușor, că nu suntem aici la... O partidă pe care nu puteam să o pierdem la cum s-a jucat, băieții au făcut efort, s-au bătut, dar rezultatul e așa cum e. Am avut ocazii. Dar ăsta a fost jocul. Se terminase jocul, dar a trebuit să mai rămânem în teren. Eu respect oamenii, dar când sunt luat la mișto, nu îmi place. Sunt fost fotbalist, simt lucrurile astea, nu sunt parașutat la fotbal. Nu sunt fraier, deși am fost luat de multe ori de fraier. Degeaba vorbim. Ne batem cu toată lumea, ce să facem. Sunt sincer, nu am ce să mai comentez. Faci un joc bun, în deplasare, cu o echipă bună, dar care nu și-a creat ocazii. Un joc care trebuia să fie egal, dar până la urmă nu a fost așa”, a declarat Eugen Neagoe, la Digi Sport 1. Petroliștii au revenit de la Arad și intră în pregătirile unei partide pe teren propriu, cu Universitatea Cluj, unde nu mai există, în tabăra ploieștenilor, altă variantă în afara victoriei.
UTA Arad – FC Petrolul 1-0 (0-0)
Marcator: A. Roman (90+5).
UTA: Gorcea – Iacob, Poulolo, Pospelov, Alomerovic – V. Costache (cpt) (80 Van Durmen), Odada (80 Hrezdac), L. Mihai (62 A. Roman), Taroi (62 Barbu) – Abdallah, Coman (89 Mino Sota). Antrenor: Adrian Mihalcea.
FC Petrolul: Krell – Ricardinho, Papp, Roche (84 Onguene), Sălceanu (24 Boțogan) – Dongmo, Dulca (84 Doumtsios) – V. Gheorghe, Jyry, Grozav (cpt) – Chică-Roșă (71 Hanca). Antrenor: Eugen Neagoe.
Cartonașe galbene: Odada (67), Iacob (73), Alomerovic (88)/Dulca (56), V. Gheorghe (90+1).
Au arbitrat: Istvan Kovacs – Imre Laszlo Bucsi și Ioan Alexandru Corb.
Rezervă: Cristian Moldoveanu.
Arbitru VAR: Adrian Viorel Cojocaru.
Arbitru AVAR: Lucian Claudiu Rusandu.
Foto: Seba Tătaru (www.sportpictures.eu).


