Petrolul a terminat la egalitate meciul cu FC Botoșani din ultima etapă a turului de campionat
O remiză fără goluri au oferit Petrolul și FC Botoșani în partida care a închis turul de campionat în Superligă. Oaspeții și-au conturat, cu punctul de pe Ilie Oană, poziția primă din clasament, în timp ce Petrolul a continuat seria bună sub comanda lui Eugen Neagoe deși locul din clasament este departe de pretenții. „A fost un joc încrâncenat, așa cum mă așteptam. Știam că întâlnim o echipă bună, agresivă, care joacă tare, am încercat să o facem și noi, cred că am reușit. Am avut și situații, din păcate nu am marcat. Am făcut-o în repriza a doua, însă s-a anulat, a fost ceva milimetric. Cred că a fost un rezultat echitabil. Au avut și ei faze periculoase, am avut și noi. Am avut în prima repriză la lovitura de cap a lui Chică Roșă, după care este lovit în cap de adversar. Cred că trebuia verificat. Ambii jucători au acuzat o durere la cap. Am avut și faza lui Ricardinho, jucătorul lor lasă piciorul în spate. Cred că au fost faze aproape identice. În repriza a doua am avut două faze foarte bune de a marca. Mi-aș fi dorit să câștigăm, avem nevoie mare de puncte, dar asta este situația. Am discutat cu băieții, i-am felicitat, merită felicitări. Este paharaul cam pe jumătate, nu este plin. Sunt mulțumit de atitudinea lor, nu am ce să le reproșez, doar că nu am marcat. Eu cred că am arătat ca o echipă solidă, bună, nu cred că am arătat așa multe vulnerabilități. Una peste alta, a fost un rezultat echitabil”, a spus antrenorul Eugen Neagoe la Prima Sport. Pe locul 12 în clasament, după primele 15 etape ale sezonului, Petrolul începe parcursul din retur pe stadionul Ilie Oană în partida programată pentru sâmbătă, 8 noiembrie, de la ora 14.30.


