Mai multe persoane, printre care și un avocat, reținute în ancheta DNA privind însușirea nelegală a unor imobile. Suspecții ar fi recurs și la executări silite

dna imobile perchezitii
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

DNA a făcut mai multe percheziții, săptămâna aceasta, în București, Prahova și Vrancea, într-un dosar privind însușirea nelegală a unor imobile care au aparținut unor persoane decedate, cu prejudicierea moștenitorilor legali. Proprietățile ar fi  fost vândute, ulterior, cu aproape 1,4 milioane de lei. Procurorii au reținut, pentru 24 de ore, patru suspecți, dar au în vizor și alte opt persoane.

Inițial, cercetările în această cauză au fost desfășurate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, dosarul fiind preluat ulterior de DNA.

Ieri, unitatea de parchet a anunțat că „procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu datele de 13 și 14 martie 2024, a inculpaților:

E.P., avocat în Baroul București, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două fapte),
- fals intelectual
- uz de fals,

S.N.F. pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- uz de fals,
- complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- mărturie mincinoasă,

R.C.P., pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
- uz de fals,

V.D.M.A., pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”, cu mențiunea că în cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte opt persoane.

Gruparea ar fi acționat în perioada 2018 - 2022, interval în care mai multe persoane ar fi recurs la ilegalități pentru a intra în posesia unor imobile ce au aparținut unor persoane decedate, proprietăți situate pe raza municipiului București.

„Mecanismul infracțional folosit de persoanele cercetate ar fi fost unul complex și ar fi constat, printre altele, în: identificarea imobilelor care prezentau interes, procurarea sau realizarea documentelor false (contracte de împrumut, testamente etc.), identificarea persoanelor de interes (ex. avocați), care să-i ajute la redactarea documentelor și care să le confere o anumită credibilitate în fața notarilor, executorilor judecătorești, și, ulterior, vânzarea imobilelor respective.

În contextul menționat mai sus, persoanele cercetate, printre care și inculpații S.N.F., R.C.P. și V.D.M.A., în unele cazuri beneficiind și de ajutorul avocatului E.P., ar fi determinat notari și executori judecătorești, care, acționând fără vinovăția prevăzută de lege, ar fi emis certificate de moștenitori sau ar fi procedat la realizarea unor executări silite, aceste demersuri având ca finalitate prejudicierea moștenitorilor legali ai persoanelor decedate, îndreptățite să intre în posesia imobilelor.

Profitul obținut de persoanele cercetate din tranzacționarea ulterioară a acelor imobile, obținute în maniera de mai sus, ar depăși suma de 1.365.223 lei!”, au precizat procurorii.

Instanța va cere arestarea preventivă pentru avocatul inculpat și pentru încă una dintre persoanele reținute.

 

 

 

 

 

Image