Două persoane au fost rănite într-un accident produs miercuri după-amiază pe DN71, în localitatea Moțăieni. Una dintre victime s-a stins la spital.
smurd accident mortal

Două persoane au fost rănite într-un accident produs miercuri după-amiază pe DN71, în localitatea Moțăieni. Una dintre victime a ajuns în stare gravă la spital, la scurt timp după aceea fiind pronunțat decesul.

„Din primele date, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 65 de ani, din comuna Moțăieni, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 71, în comuna Moțăieni, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie, de 69 de ani, din municipiul București. 

În urma coliziunii, o femeie, de 62 de ani, pasageră în primul autoturism și șoferița de 69 de ani, au fost rănite, fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a anunțat IJP Dâmbovița.

Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de cadrele medicale, femeia de 69 de ani, din municipiul București, a decedat, a precizat sursa citată, într-o informare ulterioară.

Poza articol  Citește articolul: Cinci victime, inclusiv trei copii, după un accident cu căruță petrecut în miez de noapte, la Târgoviște. Căruțașul și șoferul erau beți

Polițiștii au stabilit că șoferul de 65 de ani nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. Aceștia continuă cercetările pentru a stabilit împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

Foto cu caracter ilustrativ