Jandarmeria Capitalei a aplicat, la meciul FCSB - Petrolul, amenzi de aproape 40.000 de lei, inclusiv pentru organizatori și firma de pază.
Amenzi și dosare penale, vineri seară, la meciul FCSB - Petrolul Ploiești

Jandarmeria Capitalei a aplicat, la meciul FCSB - Petrolul, amenzi de aproape 40.000 de lei, inclusiv pentru organizatori și firma de pază. De asemenea, în urma a trei incidente, au fost întocmite acte de sesizare a organelor de cercetare penală.

Jandarmeria Capitalei a anunțat, astăzi, că a aplicat 12 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 36.700 de lei, după meciul FCSB - Petrolul Ploieşti, scor 3-1, de vineri seară, disputat aseară, în etapa a şasea din play-out-ul Superligii.

Poza articol  Citește articolul: Etapă cu ghinion pentru Petrolul Ploiești. Mehmet Topal a simțit și gustul înfrângerii

De asemenea, în urma încălcării prevederilor legale în vigoare, jandarmii au întocmit trei acte de sesizare a organelor de urmărire penală. În două cazuri a fost vorba despre port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, iar al treilea caz se referă la încălcarea legii privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumul ilicit de droguri.

Cât despre amenzi, cea mai mare, de 30.000 de lei, a fost aplicată organizatorilor, iar o altă sancțiune, de 5.000 de lei, a fost aplicată societăţii specializate de pază şi protecţie, pentru nerespectarea obligaţiilor ce le revin.

În continuare jandarmii fac verificări pentru identificarea şi sancţionarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare.